楽曲
アーティスト
ジャンル
楽曲カバー Gândul

Gândul

2:592025-09-19

このアーティストの他の楽曲 Guess Who

  1. Hai Să Recunoaștem
      3:06
すべての楽曲

説明

作曲者: ポール・イオルガ

作曲者: ラウレンティウ・モカヌ

作曲者:コズミン・エスク

作曲者: ハーヴィス・クニ・パドロン

作曲者: セルジュ・ゲルマン

作曲者: アレクサンドル・チャコイ

作詞:ラウレンティウ・モカヌ

作詞:コンスタンティン・ボグダン・ディネスク

歌詞と翻訳

原文

Gândul știi cum își ia avânt puțin, că viața asta nu îți prinde alegeri cum vin în calendarul tău plin.

N-ai timp să faci și simți, chiar dacă mergi pe deplin.

Din senin nimic nu răsare, dar nu sta singur în cale. Fiecare știi că stă în picioare atât cât poate care.

Nu te judeca pe tare. Nu e vina ta, chiar dacă pare.

E ok, de fapt să nu te simți în stare.

E doar în capul tău ce poa' să fie rău, că poate-i rândul tău, dar c-o să încerci din nou. Știi care e rolul tău? Știi care-i un ecou?

Cum ți-o întoarce viața, asta-i cel mai tare cadou.

Ce vreau în vis să presupună că tre' să iei piciorul de pe frână.

Lumea asta-i mică, o vezi pe toată în câțiva pași. Dar unde-ți umblă mintea dacă o lași?

Gândul știi cum își ia avânt până când zboară. Că nicio scară nu ajunge pan la nori de pe pământ.

N-ai cum să-l calci tu pe sfoară.

Nu mai coboară până-n zori. Gândul știi cum își ia avânt până când zboară.

Că nicio scară nu ajunge pan la nori de pe pământ. N-ai cum să-l calci tu pe sfoară.

Nu mai coboară până-n zori.

Gândul știi cum își ia avânt și zboară, zboară, zboară.

Gândul știi cum își ia avânt și zboară, zboară, zboară. Yo!

Câteodată pur și simplu nu mai pot. Mă doare inima și creieru', mă doare tot.

Aș vrea să storc o lacrimă, dar nu mai am deloc. Trec prin viață pur și simplu ca o sabie prin foc.

Și-mi vine să strig, să urlu, să m-audă toți, ca să simtă toată lumea ce-nseamnă să nu mai poți. Sentimente și emoții multe nu poți să le scoți.

Ele fac parte din tine, tre' să-nveți să le suporți. Știu că pare că sunt tare și puternic ca un munte.

Stresul, grijile și restu' poți să mi le vezi pe frunte, însă omul e sfiat și sensibil ca un cântec. Țin de mână doar răbdarea la necazuri până când trec.

Dacă nu trec, o să-nvăț în curând să le accept.

Stau cu gândurile-n față, le privesc în ochi direct. Pentru tot ce faci în viață vei plăti prețul corect.

Nu te chinui degeaba, nu încerca să fii perfect. Gândul știi cum își ia avânt până când zboară.

Că nicio scară nu ajunge pan la nori de pe pământ. N-ai cum să-l calci tu pe sfoară.

Nu mai coboară până-n zori. Gândul știi cum își ia avânt până când zboară.

Că nicio scară nu ajunge pan la nori de pe pământ. N-ai cum să-l calci tu pe sfoară.

Nu mai coboară până-n zori.

Gândul știi cum își ia avânt și zboară, zboară, zboară.

Gândul știi cum își ia avânt și zboară, zboară, zboară.

日本語訳

ご存知の通り、この人生では、カレンダー通りに選択肢が与えられるわけではない、という考えは少し勢いが必要です。

全力を尽くしても、何かをしたり感じたりする時間はありません。

どこからともなく何も生まれませんが、単独で邪魔になるわけではありません。できる限り長く立っていることは誰もが知っています。

自分自身をあまり厳しく判断しないでください。たとえそうのように見えても、それはあなたのせいではありません。

実際にはそう感じなくても大丈夫です。

それは悪いかもしれない、もしかしたらあなたの番かもしれない、でももう一度挑戦するだろう、と考えるのはあなたの頭の中だけです。自分の役割が何か知っていますか? Do you know what an echo is?

人生がどのように自分を好転させるか、それが最大の贈り物です。

夢の中でブレーキから足を離さなければならないと想定してほしいのです。

この世界は小さいので、いくつかのステップですべてが見えてきます。しかし、放っておくと、あなたの心はどこにさまよいますか?

思考がどのようにして飛び立つまでに広がるかがわかります。地球上の雲に届く梯子はないということ。

彼をつまずかせるつもりはありません。

明け方まで降りません。思考がどのようにして飛び立つまでに広がるかがわかります。

地球上の雲に届く梯子はないということ。彼をつまずかせるつもりはありません。

明け方まで降りません。

それがどのように飛び立って、飛んで、飛んでいくのかを知っているという考え。

それがどのように飛び立って、飛んで、飛んでいくのかを知っているという考え。よーい!

もうできないこともあります。心も脳も痛くて、何もかもが痛い。

涙を流したいけど、もう涙は残っていない。私はただ火を通る剣のように人生を歩んでいきます。

そして、私は叫んだり、吠えたりして、みんなに聞いてもらいたいと思います。そうすれば、もうできないということが何を意味するのかをみんなに感じてもらうことができます。たくさんの感情や感情を吐き出すことはできません。

それらはあなたの一部なので、それに耐えることを学ばなければなりません。私が山のように強くて強いように見えることは知っています。

私の額にはストレス、心配、そして休息が見えますが、その男は内気で歌のように敏感です。私は困難が過ぎ去るまで忍耐の手を握るだけです。

もし彼らが合格しなかったとしても、私はすぐにそれらを受け入れることを学びます。

私は自分の考えを目の前に置いて座り、目をまっすぐに見ます。人生で何をするにも、相応の対価を支払うことになります。

無駄に苦労したり、完璧になろうとしたりしないでください。思考がどのようにして飛び立つまでに広がるかがわかります。

地球上の雲に届く梯子はないということ。彼をつまずかせるつもりはありません。

明け方まで降りません。思考がどのようにして飛び立つまでに広がるかがわかります。

地球上の雲に届く梯子はないということ。彼をつまずかせるつもりはありません。

明け方まで降りません。

それがどのように飛び立って、飛んで、飛んでいくのかを知っているという考え。

それがどのように飛び立って、飛んで、飛んでいくのかを知っているという考え。

動画を見る Guess Who, Macanache - Gândul

楽曲の統計:

再生数 Spotify

チャート順位 Spotify

最高位

視聴回数 YouTube

チャート順位 Apple Music

Shazams Shazam

チャート順位 Shazam